UNIREA DE LA ALBA IULIA - O PERSPECTIVĂ ACTUALĂ

 Cuvantarea Domnului Prof. univ. dr. Doru Radoslav, rostita in 30 Nov. 2013 la Alba Iulia, in Sala Marii Uniri 1 Decembrie 1918, cu ocazia Simpozionului  " MONARHIA UNESTE ROMANIA LA ALBA IULIA " ,organizat de Alianta Nationala Pentru Restaurarea Monarhiei Filiala Alba Iulia  :

  "Convingerea pe care o avem toţi despre actualitatea Unirii de la Alba Iulia nu suporta prea multe discuţii în condiţiile de azi când ne aflăm într-o febrilitate fără precedent în a ne păstra identitatea dar mai ales de a ne regăsi ca neam în termenii valorizării, ai realismului şi ai iubirii de sine.

   Actualitatea Marii Uniri de la Alba Iulia înseamnă în primul rând a vorbi azi despre acest eveniment, sau cum ar trebui să vorbim acum despre Alba Iulia şi în sfârşit în ce mod prezentul poate fi asociat momentul de la 1 Decembrie 1918. În acest sens mă prevalez de o strălucită medidaţie pe care istoricul francez Pierre Chaunu a dat-o prezentului sau mai exact ce înseamnă prezentul faţă de istorie şi trecut, meditaţie cuprinsă în cartea sa intitulată „Memoria eternităţii” din 1885. El menţiona că pentru istoric care este un om al duratei şi prezentul este un moment al duratei, altfel spus prezentul este trecutul foarte apropiat. „Eu sunt tentat- spunea istoricul francez- de a aşeza prezentul într-o plajă referenţială pe o perioada de la 20, 50 sau 80 de ani perioadă pe care un om a trăit-o în limitele biologiei sale”. Deci prezentul este dimensiunea vieţii. „toată viaţa menţiona Pierre Chaunu-de aproape trei miliarde de ani a fost trăită la timpul prezent sau în prezent.

  Prezentul nu este doar o chestiune de cronologie ci şi de intensitate a trăirii”.

  Din această perspectivă momentul unirii de la Alba Iulia poate fi socotit că a fost trăit cu intensitate şi retrăit cu aceeaşi intensitate de-a lungul timpului. El a fost un adevărat leitmotiv, o repetiţie, a aliteraţie timp de peste 90 de ani în propria noastră memorie, deci implicit şi în succesiunea prezentului sau succesiunea de prezenturi ca şi consistenţă a trecutului care s-au convertit în cele din urmă în istorie. Actualitatea Unirii de la Alba Iulia poate fi analizată astăzi prin două tipuri de discurs, distincte în aparenţă, dar convergente în multe cazuri si anume: în cazul discursului istoriografic şi în zona discursului politic.

  Istoriografia românească de după 1989, aşa cum era şi firesc în majoritatea ei a trăit momente de reaşezare, de restructurare şi de regrupare atât prin tematica abordată cât şi în planul metodologiei de reconstituire şi analiză a trecutului. Sedusă de noi teritorii de cercetare şi marcată de obsesia unor teme care înainte de 1989 au făcut parte din „silva prohibita” şi-a abandonat temele tradiţionale în care actul unirii deţinea un loc important şi care acum a intrat într-un cont de umbră. Cu toate acestea stimulată de curiozităţile fireşti faţă de opreliştile impuse de trecutul comunist s-a aplecat totuşi asupra unor aspecte legate de acest eveniment care a constituit unul din miturile istoriei noastre timp de aproape un secol, precum personalitatea politică a lui Iuliu Maniu (I. Scurtu „Iuliu Maniu. Activitatea politică”, Bucureşti, 1995) sau asupra unor teme de istorie militară din preajma anul 1919 teme interzise în comunism (I. Ţepelea „Armată română în 1919”, 1997), s-au restituiri locale privind anul 1918 cu sondarea complexă a documentelor şi a surselor reconstitutive. Oricum istoriografiei româneşti de astăzi i se poate reproşa o anumită inconsecvenţă privind cercetarea anului 1918, inconsecvenţă argumentată încă odată de faptul că ea s-a mobilizat intens înainte de 1989, la comanda festivismului politic comunist şi a produs o adevărată inflaţiei editorială în istoriografie asociată aniversărilor. Ea trebuie astăzi să-şi elimine propriile complexe sau complexele induse de politica oficială comunistă şi să-şi adjudece o direcţie de cercetare constantă privind anul 1918. Acest lucru se poate realiza prin asumarea unei metodologii moderne şi a unei interpretări salubrizate peste tot de amestecul tezismului comunist.

   Dintr-o altă perspectivă istoriografia trebuie să-şi proiecteze câteva priorităţi în planul tematicii privind anul 1918 şi anume:

- analiza actelor programatice ale Marii Uniri plasate în contextul ideilor politice europene din epocă şi apoi în plan regional, prin abordări comparate cu acte similare din spaţiul central european;

- să urmărească modul în care actele Marii Uniri au fost aplicate în edificiul naţional şi statal interbelic;

- la intersecţia dintre istorie, sociologie şi metodologia dedicată studiului elitelor politice, să stabilească locul şi rolul generaţiei politice a Marii Uniri în viaţa politică şi de stat românească interbelică. Mai ales să ilustreze cum o generaţie de ţărani fruntaşi ai satelor, de preoţi, notari şi învăţători alături de alţi intelectuali au gestionat ţara de la Primărie până la Guvern în plan administrativ, politic, cultural, economic. În acelaşi context trebuie abordat modul în care elita politică românească generată de Marea Unire a ştiut sau a reuşit să gestioneze România în chip european;

- să ilustreze modul în care ideile politice ale Marii Uniri se regăsesc în panorama politică şi doctrinară din perioada interbelică: liberalism, naţional ţărănism, social democraţie, legionarism;

- să analizeze raportul central-regional din realitatea românească şi să se determine particularismele şi evoluţiile vieţii politice, economice, sociale care au compus statul naţional unitar român.

A doua direcţie de abordare în ceea ce priveşte realitatea Unirii din 1918 poate fi legată de discursul politc comntemporan de după 1989. Raportat la discursul istioriografic, discursul politic se află într-o ipostază de complemetaritate sau chiar mai mult de convergenţă, întrucât mitul istoric se asociază unui mit politic aflându-se de foarte multe ori într-un raport de susţinere reciprocă. Există de altfel o alternanţă în deţinerea poziţiilor prioritare în ceea ce priveşte transgresiunea miturilor politice şi istorice.

  Unirea de la Alba Iulia ca purtătoare a unui mesaj naţional, de renaştere naţională s-a relevat în opinia şi mentalitatea colectivă ca un moment emblematic care a stat sub semnul unei sintagme şi anume „Deşteaptă-te române” şi care a indus o semantică fără echivoc, adică o mobilizare în planul conştiinţei sau a unei atitudini eliberatoare, descătuşate. Revoluţia din decembrie 1989 a stat şi ea sub semnul acestei embleme, care conota deopotrivă o eliberare atât în plan social cât şi politic, precum şi o regăsire a identităţii etnice, a mândriei naţionale. Deci, actualitatea momentului 1918 o putem sesiza în discursul politic sau în atitudinea politică din zilele revoluţiei, precum şi în perioada imediat următoare. Nu întâmplător sintagma redeşteptării naţionale, ca prelungire a mesajului Unirii de la Alba Iulia, devine imnul naţional a României post-decembriste.

   În acelaşi mecanism al transferului unui mit istoric în mit politic se înscrie şi transformarea zilei de 1 Decembrie 1918 în ziua naţională a României. Acest moment poate constitui, de fapt, capitalizarea de către discursul politic oficial reprezentat de FSN a unei solidarităţi de tip politic şi naţional informale, petrecute în zilele revoluţiei şi care a încorporat peste timp entuziasmul popular de la Alba Iulia. Nu trebuie uitat că acest demers de a instituţionaliza ziua Marii Uniri ca sărbătoare naţională a exprimat în arrière-plan, tendinţa discursului politic al FSN de a neutraliza presiunea venită dinspre opoziţie şi dinspre revoluţionarii din Timişoara de a impune ca zi naţională ziua declanşării Revoluţiei din decembrie.

  Pe de altă parte, în contextul anilor 1990-1991, de puternică contestare a puterii instalate în decembrie 1989, ziua de 1 Decembrie, ca sărbătoare naţională, a avut rolul nemărturisit însă, de a legitima prin istorie o putere asupra căreia planau o serie de bănuieli concentrate în jurul ideii de conspiraţie şi lovitură de stat.

Unirea de la Alba Iulia a reverberat şi în discursul politic al fostei opoziţiei constituite din partidele istorice: PNŢCD, PNL ŞI PSD. Apelul la Alba Iulia a fost în primul rând un numitor comun sau un criteriu de agregare al spectrului politic reprezentat de opoziţie. Acest apel a însemnat, de asemenea, recursul la tradiţie în faţa imposturii reprezentate de FSN, recursul la un moment exponenţial din istoria noastră care a articulat democratismul, parlamentarismul şi constituţionalismul românesc interbelic. Acest apel a semnificat şi o redobândirea unei conştiinţe istorice privită ca o garanţie a construcţiei democratice a României post-decembristă. Dobândirea conştiinţei istorice trebuie să producă nemijlocit o dobândire a conştiinţei şi atitudinii specifice exerciţiului democratic.

   Recursul la tradiţia politică în cazul României post-revoluţionare, care este un caz unic în Europa post-comunistă prin reînfinţarea partidelor istorice, nu a însemnat o întoarcere, o decădere din modernitate- aşa cum acest lucru a fost privit atunci de I. Iliescu şi P. Roman, ci trebuie privit, în primul rând, ca o anulare sau eradicare a sincopei reprezentate de comunism, vis-a-vis de o viaţă politică democratică.

   Nu este mai puţin adevărat că recursul la tradiţie şi, implicit, la mesajul Unirii de la Alba Iulia a avut în discursul politic al opoziţiei de până în 1996 şi conotaţiile unei legitimităţi prin apariţia pe scena politică a partidelor istorice, indiscutabil beneficiare ale testamentului politic al elitei politice româneşti, exterminată în închisorile comuniste. Acest aspect a adus deopotrivă în capitalul politic al acestor partide valenţe morale irecuzabile care pot fi exprimate prin sintagma latină „in spe prisci honoris”.

   Reacţia violentă a puterii la acest capital politic şi moral al partidelor istorice s-a putut observa la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1990 când luările de cuvânt ale liderilor opoziţiei au fost puternic boicotate de o mulţime sau agenţi electorali, toxici, abil şi perfect manipulaţi prin intermediul „Vetrei Româneşti” de preşedintele şi primul Ministru de atunci. UDMR-ul a dorit să se asocieze acestei aniversări, dar datorită agresivităţii manipulate s-a ratat şansa de soluţionare parţială a insolubilului adică maghiarii şi Unirea de la 1 Decembrie 1918.

   În discursul politic al opoziţiei se impun totuşi câteva disocieri sau particularităţi privind apelul la Unirea de la Alba Iulia. El apare mai pregnant şi mai articulat în mesajul politic al PNŢCD-ului. Continuator al PNŢ-ului interbelic şi în aceeaşi linie directă a PNR-ului din Transilvania, artizanul Marii Uniri, Alba Iulia este invocată dincolo de această genealogie politică venerabilă şi ca un argument în strategia politică naţional-ţărănistă de a contracara partide care promovau un fundamentalism naţional precum PUNR şi PRM. Aceasta în măsura în care PNŢCD, ca purtător al mesajului unităţii naţionale, s-a simţit asediat de aceste partide care se plasau într-o continuitate a naţionalismului comunist, acesta mai ales în zona Transilvaniei ultrasensibilizată de o experienţă istorică tragică în planul unităţii şi integrării naţionale. PNŢCD-ul în condiţiile unei opoziţii unite care încorpora şi UDMR-ul invocă deasemenea actele programatice de la Alba Iulia, privind garantarea drepturilor minorităţilor şi încercând prin aceasta să contracareze reproşurile venite dinspre partidele fundamentaliste (PUNR., PRM, sau alte asociaţii politico-culturale maghiare şi române). Aici credem că trebuie căutat şi conceptul de patriotism luminat inclus în doctrina creştin democrată a PNŢCD-ului, concept care se inspiră din cuvintele cheie rostite de Iuliu Maniu la Alba Iuila „din asupriţi nu dorim să devenim asupritori”, astfel încât în spiritul de la Alba Iulia, identitatea etnică şi naţional statală trebuie să coabiteze cu toleranţa creştină şi spiritul democratic în ceea ce priveşte minoritatea sau minorităţile.

  Pornind de la excesul plin de impostură privind asumarea sau confiscarea doctrinei creştin democrate de către un fost partid socialist precum PDL-ul şi în acelaşi repertoriu doctrinar al PNŢCD-ului, trebuie proiectată şi dimensiunea creştină inspirată de acelaşi moment de la Albai Iulia. Atunci la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia s-a perceput că dincolo de justiţia istorică s-a întâmplat şi o justiţie divină astfel încât timpul istoric respectiv a fost dublat de vremea dreptăţii de inspiraţie divină. Tocmai de aceea de foarte multe ori în credenţionalele şi în actele aferente unirii se face referire la o justiţie inspirată de „Dumnezeul popoarelor”.

  Dimensiunea moral creştină a fost elaborată atât în doctrina PNŢ-ului cât şi a PNŢCD-ului în mod echilibrat, temperat fără să se ajungă la o clericalizare a discursului politic aşa cum sesizăm astăzi de foarte multe ori, la momentele de festivitate sau adunări politice puse impenitent sub prapori şi arhierei. Dimensiunea moral creştină a fost formulată în termeni fireşti şi cu o detaşare specifică marilor bărbaţi politici aşa cum a fost cazul atât la Iuliu Maniu cât şi la Corneliu Coposu. Cel dintâi, Iuliu Maniu a înţeles acest lucru dinspre exemplaritatea omului politic care a fost, şi de ce să nu recunoaştem, dinspre educaţia sa dinspre Colegiul Reformat de la Zalău care i-a indus în propria concepţie politică şi în filosofia de viaţă „toleranţa şi universalismul” (aspect relevat şi răspicat într-unul din discursurile sale din 1940 cu prilejul răpirii Ardealului de Nord de către Ungaria). În discursul politic al lui Corneliu Coposu se recunoaşte aceeaşi detaşare şi limpiditate şi în care dimensiunea creştină nu a fost exhibată deşănţat sau enunţată ca o obsesie pernicioasă.

Asumarea moralei creştine în doctrina a PNŢCD, reprezintă în egală măsură, reflexul unui program de asanare morală a societăţii româneşti ieşită de curând din epoca comunismului ateu, aceasta înscriindu-se de altfel în datele unei pedagogii sociale, politice şi morale atât de necesare astăzi. Conceptul de morală creştină etalat de PNŢCD după 1990 îşi are originea în gândirea politică a lui Iului Maniu care începând din 1933 a lansat în zona discursului politic acest concept pentru ca mai apoi în 1939 să-l cristalizeze plasându-l în imediata apropiere a naţionalismului luminat şi al constituţionalismului.

   Lecţia de la Alba Iulia s-a repercutat şi în alte segmente doctrinare ale aceluiaşi partid. Principiul autodeterminării care a guvernat actul politic de la Alba Iulia, consacrat ca principiu de drept internaţional a fost dublat de conceptul de „solidaritate socială” (Să nu uităm că PNŢ-ul era un partid de centru stânga). Acest concept a fost formulat de Iuliu Maniu în 1926 în momentul fuziunii dintre Partidul Ţărănesc şi PRM şi mai apoi în 1928 cu prilejul constiutirii primului guvern naţional-ţărănist care aşa cum arăta Iuliu Maniu deschidea în viaţa politică a României „era guvernelor de opinie publică”. Principiul autodeterminării formulat la Alba Iulia şi care a mobilizat un tip de solidaritate socială şi naţională se regăseşte astăzi în conceptul de subsidiaritate al democraţiei creştine româneşti în varianta PNŢCD, principiu aflat în acord cu platforma politică a creştin-democraţiei europene şi universale. Acest principiu reglează raporturile dintre stat, naţiune (privită aşa cum arăta Rafael Caldera ca un corp social agregat de voinţa naţională) şi individ, prin mecanismele complementarităţii, al diseminării echilibrate a autorităţii între componentele acestui raport. Autodeterminarea transferată în planul autogestiunii ca mijloc de descentralizare a deciziei se plasează astăzi în urgenţele instituirii unei administraţii democratice şi eficiente.

   Ideea solidarităţii sociale cenzurează naţionalismul agresiv şi exclusivist promovând un naţionalism sau patriotism luminat extras de la Lectia politică de la Alba Iulia.

   O altă temă destul de marginalizată înainte de 1989, dar şi după 1990 a fost tema regală sau semnificaţia regală de la 1 Decembrie 1918. Iuliu Maniu în „Memorandul românilor” din Transilvania din 15 decembrie 1958 adresat lui Carol al II-lea la 20 de ani de la Marea Unire, analizează din perspectiva atât a realităţii actului de la 1 Decembrie 1918 cât şi al simbolisticii sale, poziţia şi rolul regalităţii în acest eveniment epocal fondator ctitorial. Astfel I. Maniu afirma: „Consiliul Dirigent ales în ziua de 2 Decembrie 1918 de Marele Sfat Naţional, emanaţia adunării de la Alba Iulia a depus jurământul de fidelitate pentru Regele Ferdinand ca un prim semn de încorporare în noua ţară”. În al doilea rând Iuliu Maniu insistă asupra faptului că prin actul de la 1 Decembrie s-a reîntărit „Pactul fundamental dintre Coroană şi Naţiune”. Este vorba de un proces de mare profunzime şi de o semnificaţie specială, de construire a corpului mistic al Regalităţii (distribuit între suveran şi popor) de instituirea unei relaţii organice între Rege şi supuşi. Marile experienţe istorice actul Independenţei şi apoi actul Unirii, declanşează un astfel de proces. Corpul mistic al uniunii definitive dintre rege şi popor se naşte din depăşirea prin jertfă colectivă şi prin voinţă regală, a momentelor dramatice şi decisive din istoria unui popor. Jertfa de sine sau „uitătorul de sine”cum îl numea Regina Maria pe Regele Ferdinand în Jurnalul său în noiembrie 1918, presupunea amplasarea regelui în fruntea voinţei colective de unitate naţională. În ianuarie 1915 Regele Ferdinand îi scria Împăratului Wilhelm al Germaniei că „în pofida sentimetelor lui de simpatie personală era înainte de toate una cu poporul său care cerea desrobirea românilor de sub dominaţia ungară”.

   În acelaşi Memorandum Iuliu Maniu susţinea în faţa Regelui autocrat Carol al II-lea că România care trebuie să fie o Românie regală în datele constituţionalismului şi nu a dictaturii, este în realitate o Românie de partide: „România e făcută de partide. Nu degeaba stau pe Bulevardele capitalei statuile lui I.C. Brătianu, M. Kogălniceanu, C. A. Rosetti, L. Catargi, Take Ionescu şi alţii. Ele înveşnicesc în bronzuri istoria României moderne. Este adevărat că dintre statuile marilor colaboratori ai Regelui Carol I mai lipseşte una, a Sa (statuia acestui Rege a fost ridicată în 1939) lipseşte şi cea a Regelui Ferdinand, dar aceasta cade pe alte considerente. Ce reiese din lecţia aceasta a statuilor? Că Marele Rege Întemeietor gândea întotdeauna regal, naţional. Mult prea sus şi prea mare.... ”

  Fidelitatea faţă de rege a fost una dintre ideile-forţă, care a consacrat real şi simbolic sensul regal al Marii Uniri. Exemplaritatea acestei fidelităţi, Iuliu Maniu o identifică în particularităţile spiritului ardelean şi banăţean din societatea românească: „Între pietrele nestemate care împodobesc coroana Maiestăţii Voastre, nu e nici una care să lucească mai viu ca Ardealul şi Banatul prin devotament pentru unitatea statului naţional român şi pentru monarhie, dar nu este nici una care să ceară cu atâta hotărâre să i se respecte drepturile democratice şi tradiţiile de libertate”. Este una dintre cele mai strălucite şi exemplare analize făcute vreodată în proximitatea raportului dintre centralism şi regionalism între naţionalismul luminat şi democraţie. Resorturile unităţii ţin de democraţie şi de gestiunea înaltă a particularismelor regionale care se află însă într-o indestructibilă unitate reprezentată de fidelitatea faţă de rege şi stat. Esenţa mistică şi tainică a acestei unităţi este reprezentată de corpul comun dintre rege şi popor a cărui liant este fidelitatea şi dinasticismul pe de o parte şi grija înaltă, suverană faţă de supuşi, pe de altă parte.

  În alte zone ale spectrului politic românesc contemporan, Unirea de la Alba Iulia şi prelungirea ei în democraţia românească interbelică a fost înţeleasă în mod diferit sau nu a fost înţeleasă deloc. PUNR-ul ca partid fundamentalist, apărut ca reacţie la partidul format pe criterii etnice al minorităţii maghiare, UDMR (dar şi la tema naţională a PNŢCD-ului) şi care la rândul lui, vădeşte de foarte multe ori un discurs cu aceleaşi note de fundamentalism, nu şi-a putut asocia în propria genealogie momentul de la Alba Iulia întrucât se înscria pe un culoar deja ocupat de partidele istorice. Într-o anumită perioadă a încercat dintr-un puseu de orgoliu facil să se înscrie în prelungirea PNR-ului fără sorţi de izbândă însă, după cum tot la nivelul unei căutări disperate a încercat să-şi capitalizeze o personalitate a PNR-ului din Transilvania şi anume a lui Alexandru Vaida Voievod. Tentativele au eşuat însă atât din lipsă de consistenţă doctrinară cât şi dinspre o agresivitate a discursului politic a liderilor săi a căror carismă şi abilitate nu depăşeau hotarele propriului lor pogon.

  Partidele care se revendică de la Revoluţia din decembrie 1989 precum FSN şi apoi PDSR şi PD nu şi-au asumat corect lecţia de la Alba Iulia, pentru că din start au refuzat tradiţia democraţiei româneşti interbelice, generate de actul Unirii de la Alba Iulia. Percepţia democratismului în interbelic în viziunea acestor partide a stat sub semnul criticii şi al contestaţiei, care a atins forme aberante mai ales în discursul politic maniheist al acestora din perioadele electorale şi nu numai, când au lansat spre imaginarul social clişee ce proclamau spaima de moşieri şi regalitate.

   Lecţia de la Alba Iulia nu a fost înţeleasă nici de anumite formaţiuni sau organizaţii politice partinice şi nepartinice constituite pe criteriile unei coterii intelectuale (GDS, PAC, etc) plină de snobism şi elitism. Ele au încercat să substituie realităţile unei democraţii trandiţionale româneşti inspirate de 1 Decembrie 1918 şi reactualizate de partidele istorice, prin promovarea necesităţii constituirii unei societăţi civile, prin fetişizarea acesteia socotită ca un pas intermediar, ca o perioadă de purgatoriu spre democraţia reală. Democraţia în condiţiile contemporane nu poate fi determinată de momentul pasajului sau de o perioadă a pasajului, democraţia fiind aceeaşi peste tot cu aceleaşi valenţe fie că vorbim de SUA de Gabon sau de România. Se pare că astfel de organizări politice sau grupuri de reflecţie politică sau de dialog social au fost după părerea mea, inspirate de o stângă intelectuală de o factură neocomunistă occidentală care după defecţiunea comunismului se afla într-o criză de identitate sau în căutarea obiectului muncii şi care s-a repliat sub spectrul catehismului societăţii civile care trebuie construită în ţările excomuniste ca fază intermediară spre democraţie. Oricum alternativa la putere în urma alegerilor din 1996 au anulat toate aceste producţii intelectualiste şi de cenaclu.

  Unirea de la Alba Iulia rămâne aşadar o lecţie, un mit istoric şi politic şi dincolo de acestea ea este o realitate istorică, iar în plan individual i-a oferit un cec la purtător pentru fiecare dintre noi şi depinde cum îl chivernisim."

                                                                                                             Prof.univ.dr. Doru Radosav

Te astept si te iubesc zi de maine 10 Mai 2013 !

Te astept si te iubesc zi de maine 10 Mai !

Tineri, chiar daca este normal sa va reconstruiti un destin propriu, croindu-va un alt drum de iesire de sub tutela vechilor generatii ale trecutului nostru comunist si postcomunist, nu trebuie sa va parasiti tara, pentru ca viitotul ei este al vostru, voi aveti viata inainte.

Dupa 66 de ani de republicanism postbelic falimentar ,in care esecul comunismului totalitar dictatorial si mai recent postcomunismul democratic original au aruncat tara in cea mai crunta saracie, este normal si natural ca tineretul romanesc sa-si caute o noua orientare, pentru a-si afirma propria lui personalitate, venind chiar in conflict cu generatia veche de politicieni, care inca se afla la putere in Stat, si care si-a pierdut forta spirituala pentru a edifica noi constructii politice cu preocupari inoitoare pentru progresul social si cultural a societatii romanesti.

Nevoia legitima de libertate, dreptate sociala, independenta si democratie mai morala si mai occidentala a poporului roman, ne obliga deopotriva, tineri si varstnici sa nu uitam niciodata, convingerile profund democratice, revelatoare de adevar si dreptate, ale Regelui Nostru Mihai I al Romaniei:"Nu poti vindeca o tara fara sa-i dai adevarul. Dreptatea este totuna cu adevarul. Nu impreuna cu vechii securisto-comunisti se poate instaura democratia si respecta drepturile si libertatile noastre, ci tocmai invers fara ei !.. Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru Independenta si libertatile noastre, in toate rasboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista...Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru. Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul. Uniti intre noi si cu vecinii si fratii nostri, sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati."

Astazi, copii nostri vad altfel problemele noastre politice si sociale, cautand sa le rezolve si sa le modeleze in conformitate cu spiritul lor, invadat de numeroase neajunsuri, umilinte si nelinisti, referitor la asigurarea si pregatirea viitorului lor.

Actiunea de emancipare a tineretului nostru este evidenta, dar totusi exista ceva greu de inteles, felul in care aproape in toate tarile revoltele tinerilor , arboreaza aceleasi insemne, steaguri, si lozinci ,inspirandu-se din aceleasi izvoare doctrinare, aruncate de mult la lada de gunoi a istoriei, protestand in strada cu violenta fizica si verbala si reclamand instaurarea aceleiasi forme de societate bazata pe ura de clasa proletara, specifice manifestarilor tinerilor afiliati curentelor exremiste de stanga si extrema dreapta.

Dupa 68 de ani de istorie postbelica internationala,in care permanent pacea sociala si progresul au fost temele principale ale tuturor politicienilor indiferent de ideologiile propovaduite, apare totusi ca ceva anormal astazi, ca tineretul de pretutindeni sa se manifeste si sa adopte ca plan de batalie politica tocmai directivele comunismului si nazismului international..

Tineretul romanesc face parte integranta din Natiunea romana, si atunci cand tinerii nostri cauta sa-si descopere vocatia lor proprie, sa-si rezolve necunoscuta vietii lor, chiar si atunci cand din cauza saraciei, multi tineri isi parasesc tara, acestia nu se pot desprinde de nemul lor romanesc "care constituie plasma germinativa a tineretului roman", oriunde s-ar afla romanii in lumea larga.

Este nevoie sa nu lasam "fortele raului comunist si nazist", remanentele paguboase ale trecutului sa renasca regimuri de teroare, sa desprinda tineretul nostru de traditia nemului romanesc, de credinta lui stramoseasca si nici sa se poata opera si manipula acest tineret valoros al nostru, dupa programele ideologice de origine a vreunei puteri straine.

Urmand indemnurile M.S.RegeluiMihai I al Romaniei, astazi tineretul roman devine pe deplin capabil sa-si defineasca atitudinea cetateneasca responsabila, lund ca baza patrimoniul national, cu cultura lui milenara, cu traditiile stramosesti si cu veacurile lui de lupte si sacrificii, astfel incat intreaga natiune si societate romaneasca sa-si redobandeasca identitatea si demnitatea, care reprezinta in viziunea Suveranului :"Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie,sunt identitatea si demnitatea.Elita romaneasca are aici o mare raspundere "

Noi, cei care apartinem generatiei varstnice, nadajduim in izbanda misiunii tineretului nostru, de-a oferi azi neamului romanesc, victoria momentului adevarului si dreptatii depline, necesara istoriei noastre nationale, pentru o noua aspiratie, un nou ideal,, o noua perspectiva de unitate si pace sociala, pe care sa si-o duca la indeplinire, fara a stirbi ceva din etosul national si traditia stramoseasca "Nihil sine Deo",si tinand cont de modul nostru propriu, de a ne construi viitorul in care "democratia trebuie sa imbogateasca arta carmuirii, nu sa o saraceasca. Romania,ca si toate tarile din Europa, are nevoie de carmuitori respectati si priceputi."

Fiecare Stat national, fiecare popor isi are propriile specificitati, iar conform unei legi sociale naturale, imobilismul vechii generatii de politicieni din aproape toate tarile vecine si nu numai vecine noua, au provocat in randul tineretului, reactii adverse si proteste de amploare cu diferite nuante politice si cu diferite revendicari mai mult sau mai putin cu caracter politic.

Tineretul romanesc, daca ar folosi in revendicarile lui, aceleasi lozinci, sloganuri,idei si doctrine protestatare din tarile vestului sau estului Europei, ar insemna sa-si asume riscul de a-si descoperii foarte curand, lipsa de maturitate politica, devenind ridicul, dovedindu-si propria neputinta de afirmare a personalitatii lui spirituale, moral inoitoare. Nu tot ce se potriveste tineretului din capitalele vestului si estului Europei, se potriveste traditiei si dorintei de libertate si dreptate a tinerilor din Bucuresti, Iasi Timisoara ,Cluj,Craiova sau Hargita.

Ce fel de democratie "originala", republicana postcomunista am trait, in care generatii vechi de politicieni cu remanente si naravuri comuniste si-au educat tineretul furandu-i, ascunzandu-i si falsificandu-i adevarata istorie nationala si indrumandu-l sa-si paraseasca tara, sa-si renege proprile lui surse de inspiratie si sa alerge dupa imprumuturi doctrinare straine fiintei poporului roman?

Tineretul roman pentru a-si afirma propria personalitate nu are nevoie sa recurga la "aparatorii dictaturilor, de orice fel ar fi ele " a caror ideologie se rezuma, in esenta, in a distruge tot ce-a creat pana acum umanitatea,"pentruca pe ruinele culturilor nationale sa se inalte cea mai infioratoare sclavie ce-a cunoscut-o istoria, a comunismului si a fascismului nazist "deopotriva ideologii criminale.

Dupa 23de ani de postcomunism falimentar, societate romaneasca continua sa ramana la discretia vechiului aparat politico-represiv, usor primenit, care stie sa-si adjudece azi, cu instrumentele "democratiei originale", toate avantajele puterii. Si totusi astazi ca si atunci in vremurile mult mai grele pentru tara, dupa Lovitura de Stat din 30 Dec.1947,"singura institutie care n-a vrut sa stabileasca nici o punte de legatura cu extremismul comunist sau nazist sau aparatorii dictaturilor de orice fel ar fi ele, a fost Institutia Monarhica, asa cum a putut ea sa supravietuiasca in exil, conchide Suveranul, aici sta cauza razboiului pe care ni l-au declarat si comunistii si legionarii si aparatorii maresalului Antonescu".

Ajutat fiind, de Bunul Dumnezeu, poporul roman are urmasi vrednici care-i poarta numele si a caror "apartenenta la statalitatea romaneasca nu are de-a face doar cu formele de guvernamant prin care a trecut Romania pana astazi, nici cu sistemele politice care au administrat-o. Fiindca stramosii Familiei Regale a Romaniei au fost fondatorii statului roman si intregitorii tarii, tot ce are legatura istorica, culturala, militara, sau traditionala cu Statul si Natiunea priveste si Casa Regala, aceasta fiind o parte integranta a identitatii Romaniei moderne. Asadar, oriunde ar merge sau in orice imprejurare s-ar afla, REGELE ESTE O PARTE A SIMBOLULUI STATAL ROMANESC, in afara actului administrarii politice a tarii sau, mai bine spus, deasupra lui"[A.S. R.Principele Radu al Romaniei "Anul Regelui"Buc. 2011 ]

Avem datoria patriotica, fiecare dintre noi, tanar si varstnic, impreuna sa ascultam cu luare aminte si sa urmam indemnurile Regelui Nostru a tuturor romanilor de pretutindeni:"Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie.Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos."

Asadar, planurile comunismului mondial conspirativ si a extremismului de dreapta nazist, de-a destructura si dezbina Statul national roman, vor putea fi zadarnicite numai daca tineretul impreuna cu intreaga societate romaneasca vor lua atitudine cetateneasca responsabila, avand principala preocupare politico-spirituala cu viziuni morale inalte, lupta pentru apararea interesului national comun, de recuperarea formei de guvernamant traditionala a romanilor-Monarhia Constitutionala- si, odata cu ea, sa ne redobandim demnitatea, identitatea noastra nationala, increderea in noi insine si respectul pentru munca noastra, evitandu-se astfel sa fim condamnati la mediocritate si considerati cetateni europeni de rang inferior.

Se cuvine sa nu uitam lectia istoriei postbelice care a demonstrat ca este si mai deplans poporul a carui tineret s-a instrainat de pamantul si traditia stramosilor lui, inchiriindu-si elanul si generozitatea unor forte antinationale, ce au contribuit la distrugerea elitei intelectuale,politice si sociale, principala forta morala regeneratore a societatii romanesti interbelice.

Si astazi elita romaneasca are aceeasi responsabilitate si datorie patriotica de-a constientiza si educa tineretul roman sa nu iasa si sa evadeze din sfera natiunii lui, lasandu-se atras in orbita unor conglomerate politice si ideologice straine firii romanului, facandu-si profesiuni de credinta marxista, leninista, nazista, fascista, maoista, e.t.c. si , pierzandu-si in acest fel, rangul ce trebuie sa-l detina tineretul romanesc in afirmarea personalitatii sale nationale, intr-o societate cu adevarat libera si democratica .

Avem datoria sfanta de parinti romani credinciosi, pentru a nu lasa tineretul roman sa devina masa de manevra a politicienilor care inca nu au "dobandit un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului" si nici sa devina masa de manevra si baza electoratului roman manipulat de catre forte straine contra propriei lui natiuni.

Exista acest pericol iminent ,chiar si in aceasta forma noua de globalizare politico-economica, unificatoare a Uniunii Europene, ca aceasta bogatie de nepretuit a viitorului umanitatii, tineretul, fie el uneori mai rebel, pletos si mai protestatar, sa fie impins spre anarhie si revolta "impotriva triplei autoritati, a familiei, a religiei, si a societatii civile, de catre fortele raului comunist si nazist, de agentii conspiratiei extremiste de stanga si dreapta, infiltrati deopotriva in mijlocul lor a tinerilor. .

Aceste forte oculte, au interesul sa creeze o Internationala a tineretului desradacinat din pamantul propriei lui Patrii, folosind-o ca o masa de manevra internationala operabila si exploatata in interes politic.

Astazi, pericolul cel mai mare care pandeste Uniunea Europeana este ca sub inspiratia "maestrilor oculti," de extrema dreapta si stanga, din fosta Cortina de Fier si nu numai de aici, tineretul lipsit de experienta, fiindu-i inselata buna lui credinta, sa se azvarle cu ochii inchisi fara discernamant moral si democratic, in orice intreprindere protestatara de extrema stanga sau dreapta, pentru a-si satisface setea de ideal si de actiune.

Foarte multi tineri au cazut in aceste capcane politico-ideologice de mult apuse, inrolandu-se in diferite "trupe de soc" ale revolutiei comuniste sau ale extremei dreaptei naziste, pentru a da un nou impuls luptei de rasturnare a ordinei crestine a lumii, tinerii fiind mintiti si convinsi ca ei reprezinta o a treia forta si pozitie, care nu este nici ideologia Vestului si nici aceea a Estului.

Atat extrema stanga comunista, cat si aceea de extrema dreapta nazista , continua sa ofere tineretului, "partituri revolutionare perverse", demagogice, mincinoase, cu disimularea democratiei, in care liderii acestor tineri se afiliaza fractiunilor acelorasi ideologii totalitare, dictatoriale , care in final se varsa tot in beneficiul comunismului mondial conspirativ international, pentru ca sunt coordonate pe un plan mult mai inalt, inaccesibil tineretului, de aceleasi creere diabolice si bolnave, care din umbra si dela un loc central, prin compromisuri obscure de interese politice si economice, conduc intreaga campanie de cucerire a lumii.

Din aceste motive, a nenumaratelor vulnerabilitati si pericole, este nevoie sa se continuie lupta de condamnare si de reparare a efectelor distrugatoare asupra fiintei natiunii romane, de catre regimul comunist dictatorial totalitar ca fiind un regim criminal in egala masura cu nazismul.

Pentru a ne spori in viitor capacitatea reconstruirii personalitatii tineretului nostru de a fi responsabil ,liber si demn este obligatori sa facem apel sistematic la memorie, la nenumaratele suferinti indurate de poporul roman in lupta lui pentru libertate si independenta, la constiinta lui nationala si la idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, la injustitiile produse natiunii romane de istoria recenta postbelica, la toate elementele necesare unei resurectii morale in acea ordine a spiritului dreptatii si democratiei pentru revenirea romanilor la Monarhia Constitutionala, fara de care nu ne putem inchipui restabilirea normalitatii noastre firesti, de echilibru, pace sociala, unitate si de redobandirea demnitatii nationale.

Ne vom spori rolul calitatii de-a fi cetateni responsabili, dovedind ca ne pasa si vom renunta la resemnare, reactionind ferm si hotariti, impotriva tuturor abuzurilor si nedreptatilor produse in rezistenta romaneasca fata de comunism," o dimensiune prea putin cunoscuta a istoriei noastre postbelice " si in care Regele Mihai I al Romaniei are meritul cel mai de seama, respectat si admirat de intreaga umanitate. Traiasca Regele ! Traiasca Libertatea !

Catre :

PARLAMENTUL ROMANIEI, CAMERA DEPUTATILOR.

Str. Izvor Nr 2-4 sector 5, Bucuresti cod.post: 050563.

Catre ; SENATUL ROMANIEI

Calea 13 Septembrie Nr 1-3 sector 5, Bucuresti cod.post: 050711.

Solicit Parlamentului Romaniei sa legifereze, ziua 10 Mai, sarbatoare oficiala nationala a Independentei Romaniei, cu toate cele trei semnificatii pentru istoria tarii noastre, din 1866, 1877 si 1881. Onorandu-ne istoria,prin traditie, disciplina si excelenta impunem respect fata de noi ca si cetateni, si fata de noi, ca popor. La 10 Mai 1866 printul Carol depunea juramantul de credinta poporului roman.

Armata romana patrunsa de sentimente de credinta statornica si de adanc devotament, depune cu recunostinta tributul ei de admiratie la picioarele M.S. R. Carol I, seful suprem care a calauzit primii ei pasi pe calea gloriei in botezul de sange pe campul luptei pentru Independenta Principatelor Unite fata de Poarta Otomana la 10 Mai 1877, iar la 10 Mai 1881, Romania este pusa pe harta Europei, Principatele Unite devenind Regatul Romaniei, iar Principele Carol devine Regele Carol I al Romaniei.

Se cuvine sa luam aminte la mesajul M.S.Regelui Mihai I al Romanie, adresat natiunii romane la 25 octombrie 2011, de la tribuna Parlamentului :"Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos". Strabunicul Regelui Mihai, M.S. Regele Ferdinand I Intregitorul, s-a adresat ilustrelor personalitati ale Academiei Romane in 10 Mai 1915, afirmandu-si convingerea ca : "..Istoria este calauza nepretuita pentru a ne cunoaste pe noi insine".

Parintele istoriei noastre Profesorul Nicolae Iorga a invatat generatii de romani, indemnind sa ne respectam istoria :"Cunoscand istoria, eroii, traditia, ne facem mai sociabili, mai altruisti, mai iubitori de om si viata ",iar sociologul si istoricul Constantin Dobrogeanu Gherea ne atragea atentia ca "Istoria ne invata multe, cu conditia sa pricepem invataturile ei "

Asadar, am dreptul sa port cu respect tricolorul sub orice forma si oriunde doresc pe teritoriul national romanesc, indiferent de religie, optiune politica si etnie, pastrand acelasi respect si juramant fata de tricolorul Regalitatii Romanesti, intonand cu bucurie imnul Regal al Romaniei, cu aceiasi mandrie de a fi roman, la fel cum au procedat parintii , bunii si strabunii mei si, purtand la zi de mare sarbatoare, 10 Mai, costumul national cu panglica tricolora la brau si palarie.

Cu nadejdea ca ne vom redobandi pe deplin identitatea si demnitatea noastra nationala, va doresc legiferare luminata, intru libertate si democratie, avind claritatea interioara a exigentei de principiu necesara binelui acestei tari :"Nihil sine Deo !"

Titus Berinde pensionar

Str. Germisara Nr. 12 A. Geoagiu-Bai, Jud. Hunedoara

cod. Post. 335450

"Voi ati vrut sa conduceti Romania?"

Daca nu actionam continuu, pentru apararea si consolidarea libertatii si a democratiei noastre ,uitand sa ne asiguram viitorul, cu demnitatea si identitatea necesara revenirii Romaniei, la forma de guvernamant traditonala a romanilor, - Monarhia Constitutionala - si, odata cu ea, la pace sociala si incredere in noi insine, atunci realitatea umilitoare din trecutul nostru comunist, a dialogului injositor, dintre ofiterul magistrat Aurel Munteanu si raspunsul demn al detinutului politc printul Alexandru Ghica, este posibil sa se repete si in viata noastra si a copiilor nostri.

Ofiterul magistrat: “Intrati in celula! Uitati-va la voi si va vedeti cum aratati, si voi ati vrut sa conduceti Romania ! Vedeti-va halul in care ati ajuns ! Cereti-va iertare pana se mai gasesc dintre cei dispusi sa vi-o acorde ! De azi inainte voi avea grija ca Aiudul sa fie inchisoare, nu pension !”

Detinutul politic:”Sunt Alexandru Ghica...”

Ofiterul magistrat:” Ai fost!, acum esti un numar !

Detinutul politic:” Si voi ramane Alexandru Ghica, domnule maior Munteanu ! Am de spus ca in istorie, batjocura si umilirea unui popor se intoarce impotriva celui care o porunceste si a celor care o exercita “

Apel pentru unificarea cluburilor şi grupurilor monarhiste din România!

Fiinţarea în ţară şi străinatate a cât mai multor cluburi sau grupuri promonarhiste, prin intermediul reţelelelor virtuale de socializare, îşi justifică raţiunea având supremul scop de spiritualizare a “vieţii marelui organism social-politic şi cultural creator” al naţiunii romane.

Confraternitatea cluburilor şi grupurilor monarhiştilor, ale căror nobile acţiuni izvorăsc din filonul unic al Regalităţii Româneşti, îşi propune să facă accesibilă marelui public adevărata istorie a Dinsatiei Naţionale.

Pentru aflarea adevărului istoric, nefalsificat politic de vechiul regim comunist, este nevoie ca tineretul să manifeste o anumită dorinţă de redescoperire a sa, dobândind astfel mai mult interes şi respect pentru istoria naţională.

Acest deziderat este astăzi cu atât mai necesar cu cât, mai ales în anii ce au urmat schimbărilor politice aduse de evenimentele din 1989, în foarte multe dezbateri cu subiecte istorice şi doctrinare, televiziunea a încercat să transimtă propria viziune, adeseori arogantă, părtinitoare şi confuză, interpretând momentele trecutului nostru, în functie de anumite conjuncturi şi interese partinice.

Aceste cluburi promonarhiste sunt datoare ca prin intermediul dezbaterilor publice şi prin diversele comentarii pe care le găzduiesc să canalizeze interesul tineretului către cunoaşterea documentată a Istoriei şi Independenţei Româneşti, astfel încât să reînveţe adevărul istoric, îndelung ascuns, confiscat, pervertit şi utilizat în scop politic în anii de teroare ai ultimei jumătăţi a secolului XX.

Astăzi, ajutorul cât mai multor grupuri de monarhişti este remarcabil si indispensabil pentru a putea fi capabili ca în viitor să oferim corecţia şi coerenţa, atît de necesare, programelor actualilor oamenilor politici şi istoriei noastre recente.

În aceste momente de reaşezare a societăţii româneşti în făgaşurile sale normale e imperios necesar să iniţiăm, cu hotărâre, repararea completă şi definitivă a distrugatoarelor efecte pe care teroarea comunistă le-a avut asupra fiinţei naţiunii române.

Activitatea constructivă a cluburilor monarhistilor din Romania oferă oamenilor politici, atât de necesarul sprijin pentru edificarea unei noi construstii politico-sociale, cu o viziune spirituală inaltă, democratică, bazată pe adevăratele valori morale şi mult mai occidentală, un sistem menit să ne ofere, cât mai curând, garanţia revenirii, prin vointa întregului popor, la forma de guvernământ tradiţională a românilor şi ieşirea lor definitivă din lunga perioadă de tranziţie postcomunistă republicană.

Din păcate, la ora actuală, multi tineri valoroşi cad în capcana mentalităţilor extremiste, exacerbate de o deşănţată propagandă mediatică, adeseori diversionistă, organizată în scop politicianist şi menită să creeze o stare de confuzie generală în cadrul societăţii civile şi să împiedice eforturile opiniei publice de a-şi exprima, în mod liber şi fară orice teamă, convingerile şi optiunile.

Cluburile şi grupurile monarhiştilor din România cultivă principiile democratice şi îşi îndeamna membrii să practice „înaltele virtuţi” şi să disemineze, în cadrul întregului ansamblu social, valorile morale specifice tradiţiilor româneşti.

Ele îşi alimentează esenţa spirituală, legitimitatea socială şi forţa mediatică din comuniunea celor peste un milion de cetăţeni români participanţi la înalţătoarele momente istorice, generatoare de speranţă pentru întreaga tara, clipele în care, împreună, vârstnici şi tineri, au întâmpinat, cu dragoste şi entuziasm, Familia Regală a Romaniei.

În acele momente de adevărată sărbătoare naţională, buunl Dumnezeu ne-a binecuvintat şi a adus „Nouă oamenilor si pentru a noastra mantuire” bucuria de a-l primi, în adevăr şi dreptate, pe Suveranul Nostru – Majestatea Sa Regele Mihai I al României, întors dintr-un îndelungat şi nedrept exil, impus de ilegitimul regim comunist, instalat în fruntea României de puterea străină sovieto-bolşevică.

În această Confraternitate Spirituală a Cluburilor şi Grupurilor Monarhiste, este imperios necesar să fie atrasă şi să se implice Elita Românească, încredinţată cu piatra de incercare a necesităţii de a-şi aduce valoroasa sa contribuţie la crearea unui „Cult al Ideii!”.

În acest fel, tabloul funcţional al unui grup sau club perfect, bazat pe contribuţia creatoare a tuturor membrilor săi, indiferent de etnie, religie, statut social ori de apartenenţa lor politico-ideologică, va aduce la lumină, rostul şi menirea luptei noastre în comuniune de credinţă şi simţire crestineasca şi intr-o fraternitate spirituală promonarhică, pentru idealul nobil al Coroanei Regale a Romaniei.

Este necesar sa continuam, pe orice cale, unirea eforturilor şi energiilor noastre, pentru a pregăti Patriei Noastre “viitorul statornic şi prosper”, având “respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românească”, „încredere în democratie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!”.

Să continuăm să purtam, cu mândrie, tricolorul şi Coroana Regală a României, demonstrând astfel că nobleţea principiului democratic işi are loc de referinţă în activitatea cluburilor şi a grupurilor monarhiste, în continutul lor, ce pretinde „o formă aleasa şi rafinata a artei cârmuirii şi conducerii”, în care cultura, educatia, expertiza şi competenta specialistului vor deveni pietre de temelie ale societăţii româneşti .

Conducătorii cluburilor şi grupurilor monarhiste, precum şi toţi membrii lor, trebuie să păstreze mereu viu în memorie îndemnul M.S. Regelui Mihai: “Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. Romania, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi”.

De aceea, când membrii clubului monarhist, din orice colţ de ţară şi-au ales, în mod democratic, liderii, învestindu-i cu autoritatea necesară pentru responsabilizarea, cu seriozitate, a tuturor participantilor la actiunile grupurilor, conducătorul ales trebuie să-şi “ardă tot sufletul”, priceperea diplomatică si organizatorică, nu pentru interesele sale de imagine, ci în folosul coeziunii şi coerenţei activităţii pentru întreaga confraternite spirituală naţională promonarhică.

Societatea are nevoie de repere morale credibile pentru a fi orientată spre adevar, dreptate şi spre dezideratul unităţii.

Dacă vom urma îndemnurile şi convingerile adânci ale M.S. Regelui Mihai, pentru garantarea democratiei şi libertăţii, practicând politica în respectul legii – ”Politica poate însâ aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul instituţiilor Statului” – , atunci vom fi vrednici să ghidăm societatea româneasca spre făgaşul normalităţii, cale relevată, cu înalta responsabilitate civica, de ALIANTA NATIONALA PENTRU REGATUL ROMANIEI:

”În momente de cotitură ale istoriei noastre, am ştiut întotdeauna să alegem corect: vom şti şi de data aceasta să recuperăm chipul cel bun al ţării, forma de guvernământ tradiţională a românilor” – MONARHIA CONSTITUTIONALĂ – ”şi odată cu ea, demnitatea naţională şi încrederea în noi înşine “.

Pentru o mai bună înţelegere a cuvintelor şi ideilor menite să poarte “gândul cel bun” al unui adevărat monarhist, loial şi devotat Regalitatii Româneşti şi pentru atragerea în cadrul acestor cluburi monarhiste a cât mai multor personalitati reprezentative ale societăţii româneşti şi a unui numeros tineret, care să-i urmeze, consider că este util şi productiv ca fiecare club să dezbată comentariile cele mai relevante, în prima sa pagină sau în cadrul unei reţele de socializare, luând în considerare cuvintele A.S. Regale Principele Radu al Romaniei, enunţate în articolul intitulat ”Statul—ieri, astăzi şi mâine”:

“În anul 1866, sub domnia lui Carol I, după o serie de eforturi începute în anul 1848 şi continuate de Alexandru Ioan I, România a avut parte de o Constituţie care poate fi considerată un punct esenţial al începuturilor Statului român modern. Timp de aproape un secol, prin clarviziunea şi loialitatea competentă a oamenilor de Stat şi politici, Statul român a evoluat remarcabil, atingând o treaptă de stabilitate şi de respectabilitate fără precedent.”

“Din păcate, ultimii şaizeci şi patru de ani nu au fost la fel. Ceea ce s-a întâmplat după 1948 la noi în ţară, din punct de vedere politic şi public, nu pare să fi dovedit că oamenii puterii din România contemporană au înţeles deplin importanţa Statului ca garant, cultivator şi ocrotitor al identităţii, tradiţiei şi continuităţii naţiunii. Cert, există o diferenţă fundamentală între felul în care s-a performat politic în anii 1948-1989 şi exercitarea democraţiei, după anul 1990. România a trecut de la dictatura comunistă la o democraţie ce nu a încetat să se consolideze şi a intrat cu drepturi depline în NATO şi în Uniunea Europeană.”

“Numai că democraţia nu durează doar douăzeci şi patru de ore, şi anume în ziua alegerilor. Democraţia are nevoie să fie respectată şi în restul celor patru ani de mandat, zi de zi, clipă de clipă, de către fiecare instituţie publică, de către fiecare reprezentant al ei şi de fiecare dintre cetăţeni. Pentru aceasta, legile şi cadrul democratic nu sunt suficiente. Este nevoie de aportul fiecărei forţe din societatea românească pentru a transforma în practică ceea ce afirmăm lesne în vorbe. Şi, mai presus de toate, avem nevoie de un Stat respectat şi dătător de încredere, cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar şi etic, în armonie unele cu altele.”

“Articolul 1 din Constituția anului 1866 suna astfel: „Principatele Unite Române constituiesc un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. Această Lege fundamentală a fost revizuită de mai multe ori, în 1879, 1884, 1917 şi 1923, în acord cu modificările de structură şi întindere ale Statului, dar a rămas coloana vertebrală a unuia şi aceluiaşi Stat, elementul hotărâtor al continuităţii lui politice. Începută la 24 ianuarie 1859, dăltuirea Statului naţional modern, unitar şi indivizibil, s-a încheiat la 10 mai 1881. Aceasta este statalitatea românească modernă, cu puternice rădăcini europene.”

“Puţine dintre aceste adevăruri sunt cunoscute de oamenii cu putere de astăzi (politicieni, oameni de afaceri, formatori de opinii) şi încă mai puţine dintre ele sunt considerate relevante pentru anii noştri. Dar adevărul este că, fără cunoaşterea contextului dezvoltării noastre statale şi, apoi, fără consolidarea instituţională a României, nu putem face paşi durabili înainte.”

“Provizoratul istoric în care ne aflăm nu se poate rezolva doar prin dinamica politică, un capitol la care stăm aproape prea bine. România provizorie şi instituţiile ei pot fi vindecate doar dacă societatea românească se pune împreună şi face un pas generos şi responsabil înainte. Aşa cum a făcut-o de câteva ori, strălucit, în ultimii o sută cincizeci de ani.”

“La data de 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu România, iar data a rămas drept simbol al Marii Uniri. Dar Statul român nu se naşte de câte ori i se alipeşte sau i se dezlipeşte o bucată de pământ. Dacă Statul actual s-ar fi născut în 1918 (aşa cum o sugerează indirect alegerea actualei Zile naţionale şi cum s-a şi afirmat uneori public), atunci Alexandru Ioan Cuza şi Carol I ar rămâne în istorie doar ca fondatori ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni.”

“În anii din urmă, au început să se vehiculeze cuvinte importante, precum “viziune”, “identitate”, “continuitate”. Este bine că ele pătrund în vocabularul puterii politice şi mediatice. Dar aceste virtuţi au nevoie să fie tratate corect şi competent.”

“Viziunea se face cu generozitate şi cu responsabilitate, nu cu şmecherie şi cu interes propriu. Identitatea nu se repară cu oportunităţi politice, fie ele şi inspirate, ci cu loialitate. Continuitatea înseamnă cunoaştere şi respect, nu dispreţ la adresa instituţiilor, domnia bunului-plac şi meşteşug politic.”

“Valoarea cârmuirii inspirate, creatoare de proiecte durabile şi vizionare, subscrisă principiilor şi virtuţilor statale şi nu raţiunilor politice este neasemuită. Dar slujirea Statului, ca instituţie şi ca sumă de valori şi tradiţii, ca expresie a continuităţii, mândriei, respectabilităţii, ca noţiune cuprinzătoare a solidităţii instituţionale, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei şi nici relaţiilor internaţionale sau diverselor tendinţe geopolitice.”

“Într-un sistem bazat pe democraţie şi libertăţi, astfel precum este în fiecare stat al lumii euro-atlantice, politica este partea esenţială a vieţii publice. Nu există însă nici un motiv ca politica să treacă dincolo de cercul guvernării şi de arena parlamentară şi să ocupe spaţiul neutru, ritual, armonios şi respectabil al cârmuirii statale. Fie că ţara este republică, fie că este monarhie, reprezentarea statală la cel mai înalt nivel are nevoie să fie un instrument al punerii oamenilor împreună, un spaţiu al încrederii, al iubirii generoase, al armoniei responsabile, al echilibrului vizionar.”

“România nu va avea, în deceniile care vin, probleme de democraţie sau de prosperitate. Va continua să devină o ţară din ce în ce mai avută, mai conectată, mai democratică şi, poate, mai stabilă. Dar dinamica şi abilitatea ei politică nu vor fi suficiente pentru ca naţiunea să se simtă acasă la ea în realitatea românească, în viitoarele decenii. Pentru ca viaţa publică să fie întreagă, echilibrul societăţii să fie cu adevărat stabil şi viitorul predictibil, România are nevoie să conştientizeze din nou importanţa respectabilităţii Statului şi a profesionalismului instituţiilor lui. Toată suflarea românească – de la guvernare, societate civilă şi până la familia obişnuită – are nevoie de instituţii coerente şi demne de încredere, aşezate sub stema unui stat modern dăltuit organic, pe bază de tradiţii, cunoaştere şi loialitate, nu reinventat în mod lamentabil de chiriaşii istoriei.”

  Traiasca Regele! Traisca Libertatea!